TRATATIVE. NARATIVE. [CONTRA] ARHIVE este un proiect axat pe cercetare artistică care cartografiază metodologii de lucru cu formatele de arhivă și colecție în arta contemporană, analizând simultan discursuri dominante și expuneri cumulative în producția culturală din România.
Pornind de la premisa că anul 2020 a reprezentat un moment de turnură referitor la accesibilizarea publică și obligativitatea formatelor de expunere online a evenimentelor culturale, proiectul adresează în mod retrospectiv și futuristic, subiecte și problematici precum: autodocumentare și autoreprezentare în sfera culturii independente, metode artistice de lucru cu arhive și colecții existente, acumulare digitală temporară, memorie organizațională, revizitarea portofoliilor artistice, arhive sistematice și funcționale ale practicilor artistice individuale, colective sau instituționale.
TRATATIVE. NARATIVE. [CONTRA] ARHIVE conține o selecție de inițiative și lucrări artistice ongoing și o serie de [micro]reportaje și materiale documentative realizate împreună cu artiști, activiști, cercetători, lucrători și operatori culturali ce își desfășoară activitatea în România sau în Republica Moldova.
[Micro-reportajele, colecțiile de texte redactate prin metoda interviului ghidat, sesiunile de portofolio review cu artiștii și organizațiile din proiect] însumează un material de cercetare consultativ, construit organic special pentru platforma digitală a proiectului, iar [Inserțiile expoziționale] prezintă episodic lucrări și proiecte artistice ongoing care operează cu instrumente și criterii specifice arhivelor sau cu arhive date, precum și secvențe ale practicilor artistice de lungă durată desfășurate de artiștii invitați.
TRATATIVE. NARATIVE. [CONTRA] ARHIVE are finalitate în spațiul virtual, și intenționează să contribuie la negociere și reflecție activă asupra elaborării și dezvoltării demersurilor de lucru în contextul cultural actual.
Cu participarea: Daria Ghiu, Ștefan Rusu, Lia Perjovschi, Veda Popovici & Ioana Florea, Vladimir Us, Andreea Cioară, Valentin Cernat & Ovid Pop, Viktor Vejvoda, Dan Acostioaei, Edi Constantin, Livia Pancu & Florin Bobu, Andrei Timofte, Raluca Voinea, Poe Orlando Emanuel, Cristina David, Smaranda Ursuleanu, Alexandra Croitoru, Teodora Medeleanu, SABA - Silvia Amancei & Bogdan Armanu
proiect cultural organizat de satelit
în parteneriat cu Oberliht, Colectiv A, tranzit.ro/ Iași, Universitatea de Arte „George Enescu” Iași
curatoare: Delia Bulgaru
design: Andrei Timofte